uleiuri esentiale


Produse naturiste pentru piele

Acesta are un miros caracteristic, placut si foarte revigorant, astfel ca odata ce ai ajuns in confortul propriului tau camin te poti detasa in totalitate uitand ca vremea de afara nu este tocmai in concordanta cu atmosfera din casa ta. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa aplici cateva picaturi din uleiul mai sus amintit in pulverizator si treaba e ca si facuta! Fiind atat de popular in intreaga lume, mirosul specific de citrice, indeosebi cel de portocale, este usor de recunoscut pentru majoritatea oamenilor. Acest tip de miros este atent selectionat si amestecat cu altele pentru a obtine o serie de parfumuri deosebit de apreciate printre consumatori. Unele dintre cele mai sofisticate si rafinate parfumuri contin ulei esential de portocale.Indiferent ca vorbim despre preparatele biologice care contin acest ingredient sau despre uleiul in forma lui pura, ambele au capacitatea de a-ti oferi beneficii dintre cele mai diverse care cu greu pot fi obtinute de alte ingrediente sintetice, obtinute chimic. Natura nu va inceta sa ne uimeasca niciodata, iar daca am cunoaste toate cate are sa ne invete atunci cu siguranta am trai intr-o lume mai sanatoasa. detalii

Produse bio pentru ingrijire

Are un PH neutru, fiind o alegere foarte buna pentru toate tipurile de ten, si are un efect regenerator in special pentru pielea fragila, sensibila, uscata.impreuna actioneaza sinergic pentru efecte mai puternice si de durata. Alantoina naturala extrasa din tataneasa este calmanta si reparatoare,antiiritanta,protejeaza si accelereaza procesul de vindecare a pielii. Apa florala de galbenele este un tonic minunat pentru piele.Are proprietati antiseptice,antiinflamatoare si astringente.Reduce ridurile fine,imbunatateste elasticitatea pielii,calmeaza pielea inflamata si uniformizeaza aspectul pielii. Apa de castraveti revigoreaza extraordianr tenul ,dandu-i suplete si fermitate,reduce ridurile fine,ilumineaza pielea prin inhibarea mecanismului de producere a melaninei,reduce petele pigmentare si pistruii.Este un regenerant celular de exceptie,confera suplete si confort pielii fragile,uscate,sensibile.Restabileste PH-ul natural al pielii. viziteaza
Hidrolatul sau apa florala este un produs secundar din procesul de obtinere a uleiurilor esentiale cu efecte deosebite asupra tenului, potrivite si pentru pielea cea mai sensibila. Ca sa nu repet informatii, va recomand un articol de pe un alt blog unde puteti citi mai multe despre apele florale si intrebuintarile lor. Obtinuta prin distilarea la abur a partilor aeriene ale plantei, aceasta apa florala cu aroma placuta de ceai este renumita pentru abilitatile sale tonifiante si astringente, Apele florale cunoscute si sub numele de hidroalti sunt pregatite pe baza de plante precum levantica, musetel sau floare de portocal. Fiecarui tip de piele ii corespunde un anumit tip de apa florala. Descopera care este cea potrivita pentru tine.

piatra de alaun, click aici , uleiuri esentiale
Protejarea pielii prin folosirea de unturi vegetale

Printre produsele care fac minuni pentru tenul nostru se numara si apele florale. Folosite inca din antinchitate, apele florale si-au pastrat statutul de ingrediente cu o gama larga de utilizare;fie ca vorbim de folosirea lor ca atare pentru ingrijirea tenului sau in compozitia produselor cosmetice precum, lotiuni tonice, demachiante, creme sau masti; fie ca vorbim de utilizarea lor in diverse preparate culinare ,asa cum se intampla in bucataria orientala cu apa de trandafiri si portocale, folosite in diverse produse de patiserie, inghetate sau dulciuri( baclava). Apele florale sau hidrolatul se obtin prin distilarea florilor, frunzelor sau anumitor parti ale unei plante in vedere obtinerii uleiului esential. Acestea pot fi cumparate din magazinele de specialitate sau online. Pe piata din Romania veti gasi o varietate mare de astfel de produse. Inainte de a cumpara asigurati-va ca produsul nu contine conservanti ,parfumuri, alcool sau alte substante.

Opteaza pentru cele mai bune produse pentru ingrijire

Piele-apa florala este un toner excelent. in acelasi timp, actioneaza foarte bine in tratamentul petelor, taieturilor, arsurilor solare, cicatricilor, varicela, etc.(lavanda, tea-tree, musetel); After-shave ajuta mult la prevenirea iritarii si a cresterii firelor sub piele (lemn de santal, tea-tree, lavanda); Orice apa florala trebuie tinuta la frigider si sa fie folosita in prima luna de la deschiderea ambalajului, deoarece eficienta ei scade. Este esential sa alegi o apa florala bio si care nu are in continutul sau nimic altceva in afara de planta/floarea din care a fost extrasa.

Pentru masti faciale folositi argila verde

La nivel mondial este studiata intens pentru capacitatea ei deosebita de a reduce umflaturile si inflamatia de orice fel,datorata traumatismelor,intinderii musculare,entorse,luxatii,fracturi,datorata muscaturilor de insecte,sau rezultata in urma operatiilor. In cosmetica este foarte eficienta pentru cearcane si reducerea pungilor de sub ochi,hidrateaza pielea uscata si repara zonele cu piele crapata,buze,maini,calcaie. Florile magice de sanziene cu miros suav de miere,au numeroase proprietati cosmetice si terapeutice.Cea mai importanta actiune cosmetica a sanzienelor este cea de curatare a pielii. Apa din flori de sanziene infrumuseteaza si curata pielea de petele maronii si vindeca semnele ramase dupa arsuri, acnee, iritatii.Pulverizata pe ochii inchisi indeparteaza cearcanele si ridurile si limpezeste vederea.

Apele florale se pot aplica pe piele ca atare pentru curatare sau tonifiere, in acelasi timp sunt ingrediente potrivite pentru prepararea diverselor compozitii cosmetice. Ca remediu extern argilele se utilizeaza in ameliorarea ulcerelor varicoase, a plagilor, eczemelor, degeraturilor, infectiilor cutanate, celulitei, a diverselor afectiuni cum ar fi furunculozele, acneea, arsurile usoare. Aceste unturi vegetale sunt pure, concentrate, si se pot folosi aplicate ca atare sau in combinatii cu alte elemente naturale cum ar fi uleiurile esentiale, vitaminele cosmetice, diverse extracte din plante, hidrolatele, apele florale si alte materii prime cosmetice.

Fiecare din aceste ape miros extraordinar una din principalele calitati pe care o cautam prima data la un produs cosmetic, instinctiv ducem spre nas sa mirosim. Florile din care sunt obtinute au proprietati nenumarate, atat de benefice pielii noastre. Si nu in ultimul rand, apele florale pot fi folosite pe post de parfum: nu sunt stridente, nu incarca, ci, din contra, sunt lejere si iti dau o stare de bine. Alegeti apele florale BIO!Pentru ca nu doar plantele aromatice au proprietati bune pentru piele,am realizat o serie de ape florale mai neconventionale,cu proprietati din cele mai diverse.Aplicate extern ,extractele din arnica vindeca ranile,reduc inflamatia,alina durerile musculare,detensioneaza picioarele obosite dupa o zi de stat pe tocuri,calmeaza durerile reumatismale,este antibacteriana. viziteaza

Tag: piatra de alaun click aici uleiuri esentiale 
Share by: